O, temps, suspends ton vol!

Îşi lăsă jurnalul lângă ea şi oftă scurt, trecându-şi mâna prin părul lung ce îi cădea liber pe umeri, apoi se ridică în picioare ieşind din cameră. Coborâ scările, intrând în bucătărie şi privi pe mica fereastră, cerul negru al nopţii. Era ciudat şi parcă interesant în acelaşi timp. Ceva de afară o atrăgea asemeni unui magnet, iar ea nu-şi putea explica acea stranie senzaţie ce parcă îi făcea trupul să tremure şi să tresalte încet. Clătină din cap. Devenea paranoică.

Am inceput sa bat la o usa ce-mi era straina, din capatul unui lung hol. Nu stiu de ce am facut asta, dar trebuia sa mai ies din cotidian. Sper sa-mi deschida cineva...